Tag cu fantome

 Leapsă de la WaterDrop :) Mersi, e foarte faină!

1.Dacă ai fi o fantomă, ce ai face prima dată?

Ah aş bântui nişte oameni... Aşa puţin boo hoo acolo nu strică. Şi probabil aş spiona pe unii şi alţii.

2.Ce creatură mitologică ți-ai dori să fi?

Din totdeauna şi pentru totdeauna, vampir :)

3. Dacă ai ști că mâine ai muri, ce ai face?

Un om: Cred că m-ar lua mâncăriciul, dar m-aş calma, căi pentru tot, cere scuze de la cine am timp până a doua zi, dacă am greşit vreodată cuiva, mi-aş consola părinţii.. şi aş aştepta moartea în pat, uitându-mă la tv.

Dar o pisica: ..o pisica s-ar intinde pe spate si ar astepta pur si simplu sa isi dea sufletul. Ar arunca doar o ultima privire catre locul unde se afla, sau dupa caz la persoana de langa ea, care nu stie ca viata pisicii se va curma in cateva minute sau ore...

4. Dacă cineva foarte drag ție urmează să moară și tu ai putea să-i dai viața ta, știind că vei muri în locul lui, ai face acest pas?

Nu.
Şi acum să explic ca să nu rămâneţi şocaţi. Când un om sau un animal trebuie să moară e pentru că aşa trebuie. Aşa vrea Dumnezeu. Sigur nu mi-ar fi totuna dacă ar fi să moară părinţii mei, dar totodată ştiu că dacă aş muri eu în locul lor, i-aş lăsa peste măsură de îndureraţi, iar părinţii mei chiar ar fi distruşi complet, nu ar exista fără mine (fără nicio urmă de infatuare, căci ştiu situaţia familiei mele). Nu vreau să fiu egoistă. Prefer să sufăr eu, chiar dacă ştiu că s-au dus într-un loc mai bun.
Moartea nu e o pedeapsă, trăitul cu moartea cuiva în minte este o pedeapsă!

5. Păreri despre leapșă.

Interesantă, te face să te gândeşti un pic la cele 4 situaţii, încercând să te imaginezi în asemenea ipostaze...

Merge la oricine doreste s-o preia. ;)

P.S. Don't forget to follow my blog on twitter! --->

Day#11 - My 30 day challenge

Bag you want to have

Cute bags <3

Amintiri din copilărie: Căsuţa din aluniş

Ştiind că grădina lor era magică, Ina şi Uca căutau să descopere noi şi noi locuri de joacă, locuri care să le aţâţe imaginaţia şi să le satisfacă dorinţele. Astfel cele două au descoperit intrarea într-unul din aceste locuri: alunişul boltit dintr-o latură a curţii, stând ascuns de ochii celor ce nu cred în poveşti.

Cu valea susurând de-a lungul acestuia, şi cu un aer misterios şi intim, alunişul şi-a deschis bucuros porţile pentru Ina şi Uca. Cele două au pătruns imediat în profunzimile micului tunel, ca să descopere noi ascunzători. Cum micuţii copaci erau poziţionaţi care pe unde, fetele au inventat camerele căsuţei lor. Astfel doi aluni aşezaţi pe o parte şi doi pe celalaltă au format pereţii sufrageriei. A urmat bucătăria care avea o mică trecere către cea mai joasă şi mai strâmtă încăpere: cămara. Vizavi se afla toaleta, unde câinele săpase o groapă, chiar la baza unui bolovan. Ina i-a propus Ucăi să aducă o hârtie igienică din casa mare, hârtie pe care au atârnat-o apoi de o creangă lângă groapă. Evident că fetele au şi testat noua lor toaletă, căci trebuiau să ştie dacă mai trebuie îmbunătăţit ceva la căsuţă.

Trecând mai departe, cele două şi-au ales dormitoarele, ultimele camere ale alunişului. Fericite de "achiziţia" lor, Ina şi Uca au fugit repede în casă şi au adus scăunele, perne, saltele, jucăriile şi setul de bucătărie din plastic. Au aşezat cu grijă toate obiectele la locurile lor, dându-şi fiecare cu părerea în privinţa designului interior al casei. Deasemenea i-au dat şi un nume: "Dumbrava minunată". După aceasta şi-au luat coşuleţele şi au cules alune, mere, coacăze, depozitând totul în cămară.

Experienţa mea din Canada

Gândindu-ma în perspectivă şi chinuindu-mi minţile după subiecte de scris pe blog, mi-am dat seama că ar fi o experienţă importantă de care am avut parte şi despre care nu am scris, neavând la vremea respectivă blog.

Acum un an, pe vremea aceasta îmi pregăteam încetul cu încetul bagajele pentru cea mai mare călătorie de care am avut parte până acum: plecarea pentru o lună şi ceva în Canada, la rudele din partea mamei. Nu am de gând să scriu ce am făcut, ce am dres, ce am vizitat, poate altădată, ci eu vreau să scriu despre cum mi s-au părut oamenii de acolo.

Oamenii de acolo sunt prietenoşi. De câte ori mă plimbam cu verişoara mea prin magazine, intram şi ne uitam, câte un vânzător venea şi ne zicea: "Hello, how are you?" (eu la început când am auzit asta prima oară eram la câţiva metri distanţă de verişoara mea şi m-am speriat de ăla "Ce naiba vrea şi ăsta de mă întreabă de sănătate..", am făcut o mutră cu ochii mari şi m-am cărat de acolo, lăsându-l pe om uitându-se cruciş la mine). Verişoara mea mi-a explicat că este formula lor de a te întâmpina şi se aşteaptă să le zici dacă doreşti ceva, dacă nu atunci fac doar conversaţie cu tine. Iar la case, mereu ea vorbea ca de la tu la tu cu vânzătorii amabili care îi explicau orice dorea să afle despre un cercel sau un joc de pc. Îmi părea rău că nu ştiam aşa bine engleza încât să mă bag şi eu în vorbă. Simţeam că dacă pe tipa din spatele casei aş fi întrebat-o de id de mess, mi-l dădea bine mersi.

Oamenii de acolo nu îşi fac probleme despre ce gândesc alţii şi nici nu se uită chiorâş la tine. Lumea mânca fără griji un hotdog sau un iaurt aşezată pe scările unui magazin, sau sprijiniţi de gardul unei insituţii. Dacă le era foame, se dădeau la o parte, îşi găseau un loc unde să se oprească şi îşi consumau liniştiţi mâncarea. O chestie pe care eu nu am văzut-o pe acolo ar fi mâncatul alimentelor în mijloacele de transport în comun. Chiar nu-mi aduc aminte de aşa ceva, poate am văzut, oricum ştiu că eu mi-am mâncat batonul în metrou, totuşi nu s-a uitat nimeni la mine cu reproş.

Bacul şi prostia tinerei generaţii

Ştiu că vin cu întârziere cu un asemenea articol, dar deja mă enervează tot ce aud despre bac, contestaţii, picaţi (de pe Marte), promovaţi...
Părerea mea? Toţi ăştia ce au picat sau au fost prinşi sunt fraieri .Punct.

De ce? Pentru că atâta timp cât consideri ca ai un IQ cu care crezi că poţi învăţa ceva (pentru că mai sunt şi persoane cu creierul redus, care nu ar trebui să-şi mai facă griji de bac, ci pur şi simplu să meargă să caute un serviciu care nu necesită o gândire peste medie), atunci cu siguranţă poţi lua o notă de trecere!

În primul rând bacul nu e cel mai cel examen de pe lume, şi nu trebuie să te sinucizi că ai picat, mai poţi da şi în toamnă dacă nu ai fost capabil să înveţi în timpul şcolii). Asta nu înseamnă însă că nu trebuie să-l iei în serios.
În al doilea rând dacă nu eşti sigur că ai făcut bine şi că proful a greşit la notare, atunci nu te duce domne` să depui contestaţie! Acum se supără că le-au scăzut nota, sau că de la 2,50 nu au reuşit să ia 5, haha, pff...
În al treilea rând, de ce te miri când vezi că nu ai trecut când tu eşti un golan/o cocalară/o piţipoancă care abia ai terminat toate clasele cu media generală 6,7.
În al 4-lea rând, şi poate cel mai important, de ce nu aţi ascultat când v-au avertizat părinţii, profesorii, tv-ul, comisia de evaluare că sunt montate camere de filmat şi nu puteţi copia? De ce, pentru că ai auzit cele mai jmechere trucuri de la foştii elevi de a 12-a despre metode de copiat şi ţi-ai zis că eşti fraier să înveţi, când poţi fi un erou, cel mai cool din clasă şi poţi copia, eventual chiar cu fiţuica în buzunar! I-ai subestimat pe supraveghetori şi ai fost prins. Felicitări, nu mai poţi promova timp de două sesiuni de bacalaureat. Va trebui să te duci la tata să-ţi dea bani să nu te plictiseşti până mai poţi da o dată bacul. Sau sinucide-te, scapă lumea de un om incapabil! (evident nu sunt de acord cu asta şi nu îndrum pe nimeni cu adevărat să facă acest gest extrem de egoist).
În al 5-lea rând, ce naiba ne tot arătaţi la ştiri despre olimpica, deosebita, nemaipomenita, geniala, extraterestra, medaliata, superînvăţata elevă care a luat 10 la bac? No, bine! Bravo ei, e ceva mai rar în zilele astea. Dar ideea cu "sărăcia o împiedică să înveţe în străinătate" "săraca nu se poate duce la Oxford" mi se pare total greşită. De ce domne` să se ducă din ţară? De ce să nu stea aici şi să-şi ocupe un loc la o facultate de la noi şi primeşte şi bursă. De ce să se ducă în străinătate neapărat pentru că a luat 10 la bac?

Şi de ce mai faceţi atâta caz despre diferiţi elevi care au luat nu ştiu cât, şi le-a scăzut nu ştiu cât, şi ni-l arătaţi pe golanul care cu o moacă de căţeluş bătut se plange că a luat 4,80 şi mai avea nevoie de 20 de sutimi să treacă? A cui e vina? Nu a lui că nu a învăţat destul? Hai lăsaţi-o încolo, că nu mai aveţi despre ce inventa ştiri şi atunci tocaţi bacul ăsta o săptămână înainte să se dea şi o saptămână după ce s-a dat.

Şi în ultimul rând, acum se vede clar cum stă treaba. De ce este cea mai mică promovabilitate din ultimii 10 ani, pentru că înainte s-a copiat la greu, sau au fost şi supraveghetori care au lăsat să se copieze. Deşi au fost destui prinşi şi în anii trecuţi, motiv pentru care ăştia de la minister au pus piciorul în prag, punctul pe i şi au decis că nu se mai poate aşa. Dacă elevii nu încercau să copieze la greu în anii trecuţi, atunci nu îi obligau practic pe miniştrii să ia asemenea măsuri de protecţie, transformând şcolile pe timpul bacului în adevărate închisori supra-securizate.
Şi în încheiere, România a ajuns pe lista ruşinii cu o promovabilitate mai mică de 50% la nivel naţional datorită acelei jumătăţi a dragii nostre generaţii tinere care va forma o parte din viitorul ţării. Ziceţi voi! Aşa mai bine să vina sfârşitul lumii, decât să ajungă ăştia pe la guvernare sau alte funcţii importante (dacă mai ajung acolo şi le dă ta-su averea)!

Şi acum un filmuleţ pe atât de amuzant, pe atât de trist, referitor la bac ;)

sursa foto

Day #8 - My 30 day challenge

A photo that makes you laugh

Mereu ma fac sa rad maimutele, dar aceasta de pe un autocar sprijinita cu o mana ca si cand ar sta la masa, e geniala :D

10 facts about us

10 facts about you:
1. You are reading this article
2. You are realizing that is a stupid fact
4. You didn't notice I skipped three.
5. You're checking now
6. You're smiling
7. You are still reading my comment
9. You didn't realize I skipped eight
10. You're checking again and smiling about how you fell for it again.
11. You are enjoying this
12. You didn't realize there are only supposed to be ten facts.



-----------------------------------------------------------------------------------
Nu e made by me, probabil e ştiut, dar mie mi se pare foarte tare. Se vede că cel care l-a făcut era deştept şi cunoştea foarte bine psihologia creierului uman.
Nu ştiu cum a fost la voi, dar la mine a fost întocmai :)) Poate sunt eu cam adormită la ora asta :P Oricum important este să nu trişaţi şi să nu priviţi în mare sau în avans.

Day #7 - My 30 day challenge

Favorite animal

asta e simplu!

mai greu este să mă decid care poză să o pun dintre sutele :D

ha!

Amintiri din copilărie: tărâmul basmelor

Curtea bunicilor a reprezentat pentru mine o adevărată oază de libertate şi exprimare. Câte se petreceau acolo, câte vise şi poveşti am construit în jurul acelui unic loc de pe Pământ unde mă simţeam în rai! Copacii, iarba, zidurile, valea îmi vorbeau. Îmi povesteau cele mai neştiute şi fermecătoare basme, îmi desenau curcubeie magice şi îmi destăinuiau secretele lor. Îmi stăteau mărturie spiriduşi mici mici, cât să încapă într-o palmă, spiriduşi care trăiau în tufele de coacăze de unde şopteau cântece şi mă strigau pe nume. M-am aplecat de multe ori şi m-am uitat printre crengile fragile pline de bubiţe negre, dar nu i-am văzut niciodată. Nu puteam decât să cred pe cuvânt basmele grădinii.
Nucul cel bătrân stătea tăcut în cel mai umbrit colţ al tărâmului, cu rădăcinile puternice căutând orbeşte apa domoală a văii şi cu coroana deasă permiţând imaginaţiei să creeze cele mai fantastice poveşti. Nu ştiam ce puteam găsi dincolo de frunzişul liniştit, poate o altă lume? Unicorni care să galopeze sprinteni printre crengile solide, jucându-se cu mingile verzi şi ţepoase...Pe vreme de furtună nucul tăcut înfrunta viteaz rafalele furioase, iar frunzele acestuia începeau să vuiască, răscolindu-se cu aşa o furie cum nu am mai pomenit nicăieri. Întotdeauna bătrânul copac ieşea învingător.
Vecini cu nucul erau alunii încovoiaţi care urmau cursul văii, oferind un adevărat cămin oricui dorea să se adăpostească de ploaie. Obişnuiam sa colind acel mic tunel, descoperind mereu lucruri noi. Culegeam alune şi le adunam în coşuleţul de paie şi mă strecuram încântată pe sub cele mai joase crengi. Cu ochii minţii îmi formam imaginea unui palat al Mamei Natură, în faţa căreia eu mă aplecam şi ceream îngăduirea să mă

Tag de weekend

 Un post mai simplu, aşa de weekend, care se referă în mare la ceea ce am mai făcut eu zilele astea.

 Nu mai ştiu de unde am preluat tag-ul, ştiu că l-am văzut prin multe locuri.

|Am văzut| LOST LOST LOST, I'm addicted!
|Am ascultat| cum ţipă ăia din LOST :P, dar şi Rihanna - California KIng Bed, Lady Gaga - Marry the night, cântece de prin anii 80 :D
|Am citit| Agonie şi extaz - Irving Stone şi noul număr din revista Cool Girl
|Am făcut| curat pe bibliotecă
|Am mâncat| sarmale, da! acum în mijlocul verii
|Am băut|apă, mă păstrez pură :))
|Am gândit| că trebuie să nu mă mai culc aşa târziu şi că trebuie să mă pun să scriu mai des pe blog
|M-am bucurat|că nu e aşa cald
|M-am enervat| de cum îmi stă părul proaspăt tuns
|Mi-am dorit| să mănânc îngheţată pe băţ
|Click| clik? voi să daţi clik aici
|M-am mirat| de ce cd-uri am descoperit în timp ce făceam curăţenie :))



Pe final un citat adevărat :)

Căutarea fericirii este cauza principală a lipsei acesteia. (Eric Hoffer)

Day #5 - My 30 day challenge

Favorite thing to do

 Dreaming

sursa foto
sursa foto